Lasand in urma nimicul…

autumn_leafeCe rămâne după ce puiuții cresc, și își iau zborul din cuib, după ce așa zisa viață te lasă dezgolit de tot ce credeai că ai sau te mințeai că ești?

Rămâne un loc gol, un spațiu de tăcere. E prea multă liniște acolo unde înainte se auzeau râsete de copii și viața avea un sens. Mi-am îndeplinit misiunea, ce mai urmează? Acum liniștea mă înconjoară. Mi-am dorit-o, iar acum o am din plin. Tăcerea camerei mă apasă și aerul devine irespirabil, iar pacea vine odată cu intrarea în liniște pentru că pacea și liniștea nu pot fi separate.

Inima mea e doar o cameră goală, un vid lăsat de cei plecați, doar amintirea mai dăinuie peste timp făcându-și simțită prezența atât cât eu voi mai fi aici. Nimic nu rezistă în fața trecerii timpului, iar liniștea se așterne precum praful pe această așa-zisă viață. Totul devine tăcere și liniștea mă apasă forțându-mă să mă supun ei.

Sunt singură și nu mai am putere, mă retrag din fața haosului acestei lumi, nu mai rezonez cu ea, în mine nu mai e pic de zgomot, timpul meu s-a scurs deși orologiul din inimă încă mai ticăie din obișnuință.

Totul e nimic și nimicul e totul, e viața și e moartea, e bucuria și suferința, e adevărul și minciuna. Privesc în urmă și văd că nimic nu a existat cu adevărat, merg spre nicăieri lăsând în urmă nimicul…

[ fragmente din cartea “Fiul Tacerii” de Adriana Popescu ]

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s